Pe malul Someșului, la ultima lumină a serii, țipucile așază un fir subțire peste liniște, ca și cum timpul ar încetini. Un croit de broască, mai aproape, nu rupe noaptea: îi dă căldură și sentimentul că locul este locuit. Ascultând, anxietatea se destramă încet, iar mintea poate reveni la ritmul ei firesc, potrivit unei seri lungi de vară petrecute după o zi obosită. Doar atât: umbră, apus îndepărtat și un cântec de insecte, suficiente pentru a te culca cu inima mai blândă.