Într-o noapte încălzită de cenuște, primăvara se lasă până târziu să cânte printre ramuri. Păsările de dimineață devin niște îndrăgni linși, suflând într-un ritm încet al căruia numai cricătii pot fi martorii. Fiecare respirație se amestecă cu clipa rece a apei, într-o balanță delică între clipă și veșmânt. Această ambră de sunet te invită să te gândești înapoi la fiecare aer pe care l-ai respirat, așteptând focul care nu se aprinde.