Dimineața târziu se revarsă lină, cu ploaia batând ușor frunzele de la marginea pădurii. Clopotele de la mănăstirea veche sună adânc și clar, încetățenind respirația în ritmul căderii picăturilor. Sunetele de bambuzină și ale bolilor cântărețe aduc o tinerețe veșnică, ca o rugăciune fără cuvinte. Mentele agitate se așeză, găsind odihnă în armonia dintre cer și pământ. Acest moment de meditație devine un refugiu, unde fricile se topișesc ca roua sub soarele răsărător.