Sub cerul rece al unui sat românesc acoperit de zăpad, prea îndeluntrat să-ţi cunoască pasul, fiecare suflare devine o rugăciune tăcută. Străşul rece al visurilor tale se amestecă cu șopteală voții celei ce-ţi cântă dulceamă nostalgia — un ecou de pace care nu cere nimic înapoi. În această împăcătură de hâdânci și șoapte, găseşti loc pentru fiecare inhalare grea de la zi, ca un vis cufundat în linșă să nu fie tulburat. Potrivit pentru ceaiul tău cald, pentru mâinile încrucişate și pentru clipa î